“Starturi vesele” la gradinita noastră ,cu genericul „Într-un corp sănătos o minte sănătoasă” ceea ce a fost o surpriză plăcută pentru copiii şi o experienţă de neuitat pentru părinți. Această activitate urmăreşte dezvoltarea continuă a calităţilor motrice de bază şi armonizarea relaţiilor intre copii si educatori.”Sarturile vesele” a fost organizată de către educatorii grupei mari:Druta L.,Salagor D.,Miriuta L.,Botnari I. Au fost formate 3 echipe din copii, care au avut de trecut prin probe uluitoare, demonstrând că sunt sportivi buni, coechipieri uniţi, cu un spirit de competiţie.
Concursul a inclus zece probe sportive, care nu au fost alese la întâmplare, ci au avut drept scop comunicarea eficientă între membrii echipei, luarea deciziilor corecte, lucrului în echipă, dezvoltarea atenţiei şi capacităţilor intelectuale.





















